Periplu printre orașe, cuvinte și vieți

Oricine cunoaște o mică părticică a universului numit „femeie” știe că tăcerile sunt periculoase. Letale chiar. Și-aproape fiecare „nu am nimic” e doar o invitație spre a descoperi mai mult… și dacă tu, prietene-bărbat, te oprești speriat sau plictisit acolo, dă-mi voie să te compătimesc. Să-mi pară rău că nu ți-ai făcut curaj să intri în vâltoarea gândurilor, a sufletului unei femei. Acolo unde poți descoperi și rai și iad, și griuri și culori, și zâmbete și lacrimi, și nori și curcubeu și soare și ploi și…toate-odată!

Miercuri la prânz am pornit spre Sibiu. Cu întârzirea de rigoare cauzată de emoțiile mele traduse în dezorganizare. Totală! Cred că a fost drumul în care am vorbit. Departe, totuși, de debitul meu obișnuit…

Lansare de carte la Habitus, acolo unde „librărește” Vladi, librarul-curcubeu. Mă rog, cu freză de curcubeu. Și sper că ți-am stârnit măcar o leacă de curiozitate, cât să treci pe la librărie, dacă nu după cărți, măcar să vezi dacă am dreptate cu freza. Sau să o cunoști pe Anda, frumoasa cu mâini magice…

Și, încet-încet, apar copii, apar prieteni și părinți. Și vine „eu” în variantă îmbunătățită. Adică, dacă aș fi mai tânără, mai frumoasă și mai înaltă…aș fi ea Cât că m-am trezit față în față cu Monica. Cu acea Monica pe care mi-aș dori să o cunoști. Zâmbește senin, are curaj cât China și scrie cu delicatețe rară. Poezie.

O seară cu copii copilărind copilărește. Cu povești, gânduri, idei trăznite și tablouri colorate. O seară care a continuat cu  fustă pe care aproape că mi-am cumpărat-o, un pub drăguț și o-mbufnare proprie. Și personală.

A două zi, pe drum din nou. Tăcere. Totală. Incredibilă. Să ne înțelegem bine…tăcere pe exterior, că mă durea gura după 5 minute de-atâta vorbit în gând. Turuiam cu o viteză amețitoare, strigam, mă împăcam, mă supăram și mă certam din nou… și asta doar eu, cu mine. La mine în gând. Ce liniște domnea în exterior…

Brașov. O pensiune cochetă, fără nicio șansă de papa. O doamnă amabila îmi explică traseul către magazin. „E la doi pași” m-a liniștit și am decis că voi ieși doar în jerseu deși era răcoare bine. Și-am mers. Și iar am mers. Și zgribulind bodogăneam în gând dorindu-i diverse chestii femeii cu indicațiile. Când…l-am vazut și mi-au amuțit toate gândurile! Era într-adevăr un magazin numit „La doi pași”. Damn! Nu m-a tras în piept duduia, era „La doi pași” aflat la ceva pași mai mulți…

Am (aproape) umplut un coș, decisă să fiu cât mai bio-vegană-vegetariană cu putință: banane, mandarine, semințe (da, uite, recunosc!) șiiiii vreo 30 de secunde de meditație în fața standului Milka. „Băi, e cu carne? Nu! E cu oua? Nici vorbă! E cu cacao – și asta-i plantă. E și cu alune și alunele tot plante sunt. Clar, o iau!”

Brrrr pe drum înapoi. La intrarea în pensiune, un copilaș de vreo 8-9 ani, cu un bunic, căutau în gunoi. N-am mai stat să mă gândesc: ciocolata și-o banană i-au plantat un zâmbet minunat pe chip și m-a îmbogățit cu un așa frumos „mulțumesc”…

Seara – demență totală!! Conferință cu, despre și pentru femei. Dana, cea mai Happy MOM din câte există, e o tipă care îl lasă mască chiar și pe Speedy Gonzales. Face de toate, e peste tot și, culmea, lucrurile îi ies impecabil!! Ca și conferința cu tema „Urmează-ți pasiunea, fii fericită”, unde am avut privilegiul să fiu invitată. Mulțumesc din suflet pentru o seară betoooooon! De câteva ori mi-a fost sincer milă de singurii doi bărbați din sală, aflați de altfel la datorie, nu de bună voie. Când s-a înflacărat progesteronu’ pe teme precum „să naștem dintr-o poziție mai decentă decât cea actuală” sau „să alăptăm cu pasiune”, i-am compătimit fierbinte… Tema s-a schimbat brusc, am revenit în zona de antreprenoriat, povești de viață și inteligență emoțională…

Uite, (și) de asta iubesc să fiu femeie! Noi facem un talmeș-balmeș din care iese ceva atât de minunat, de plin de semnificație și valoare… Oricum, la inițiativa Geaninei Corondan ne gândim să întocmim un partid și prima măsură pe care o vom propune va fi înființarea unei localități numite Stan, amplasată, evident, lângă Bran

A doua zi, liniște în mașină. Apoi, la Bogata Olteană. Acolo unde trăiește o femeie de o bogăție rară. Sufletească. În rest, sărăcie lucie!! Bunica Maria are 73 de ani și într-o căsuță desprinsă parcă din poveștile lui Creangă, crește 4 copii. Copii pe care mama naturală i-a aruncat…la propriu și la figurat.

„Îi mulțumesc lu’ Domnu’ Isus, drăguțu’, că m-o ascultat și mi-o trimis ajutor de la capătul pământului!” Ooof, bunică dragă, câtă dreptate ai…toate cuvintele-s adevărate, la ordinea lor aș umbla puțin. Pentru că noi am fost cei ajutați de „Domnu Isus, drăguțu’”, atunci când ne-a predat lecția despre iubire prin dumneata. Pentru că, într-adevăr, suntem la capătul pământului față de ce așteaptă EL de la noi… Dar ne străduim, bunică dragă, îți promit!

Și-apoi, iar am tăcut în mașină… dar cred că de mâine vorbesc mai mult!